Pelerinajul absolvenților
Pelerinajul elevilor de clasa a XII-a la Cacica
În primăvara anului 2013 a început o frumoasă tradiție pentru liceenii catolici din Dieceza de Iași: participarea la un pelerinaj la sanctuarul diecezan din Cacica. Pregătirea examenului maturității, Bacalaureatul, și alegerea drumului de urmat în viață sunt cele motivații fundamentale ce au stat la baza inițierii acestui pelerinaj. Un tânăr creștin va așeza întotdeauna la temelia vieții sale credința în Dumnezeu și se va strădui să împlinească în propria viață visul pe care Dumnezeu îl are cu el. Ziua de pelerinaj este o zi în care tinerii își reînnoiesc credința și își oferă viitorul în mâinile Domnului prin mijlocirea Sfintei Fecioare Maria. Cu această ocazie foarte mulți liceeni se spovedesc și se împărtășesc.
Inițial pelerinajul se organiza la sfârșitul lunii aprilie sau începutul lunii mai, dar începând cu anul 2016, pelerinajul s-a transferat pentru luna octombrie, întrucât în lunile aprilie-mai sunt mai aglomerate pentru liceeni. Astfel, în anul 2016 au fost organizate două pelerinaje la Cacica: 14 mai (pentru promoția 2016) și 22 octombrie (pentru promoția 2017). În mod obișnuit, elevii vin organizați de către profesorii de religie și părinții parohi/vicari de pe întreg teritoriul Diecezei de Iași.
Păstorii diecezei s-au alăturat și ei adesea absolvenților de liceu. La pelerinajul din 14 mai 2016 și 21 octombrie 2023 a participat și PS Petru Gherghel. La pelerinajul din 28 octombrie 2017, alături de PS Aurel Percă, a participat și PS Nicolas Brouwet, episcop de Lourdes. PS Aurel Percă a participat și la pelerinajul din 20 octombrie 2018. PS Iosif Păuleț a participat la pelerinajul din 19 octombrie 2019 și 18 octombrie 2025. PS Petru Sescu a participat la pelerinajele din 2 aprilie 2022 și 12 noiembrie 2022.
Programul pelerinajului
- 10.30 – procesiune spre sanctuar (Sf. Rozariu)
- 11.15 – Reflecție condusă de un preot
- 12.00 – Adoraţie Euharistică şi ocazie de Sf. Spovadă
- 13.00 – Pauza de prânz
- 14.00 – Sf. Liturghie
Ediții anterioare ale pelerinajului
- 27 aprilie 2013
- 26 aprilie 2014
- 25 aprilie 2015
- 14 mai 2016
- 22 octombrie 2016
- 28 octombrie 2017
- 20 octombrie 2018
- 19 octombrie 2019
- 2 aprilie 2022
- 12 noiembrie 2022
- 21 octombrie 2023
- 5 aprilie 2025
- 18 octombrie 2025
