Statut
Art. 1. Natura
- Biserica, prin natura ei, are misiunea de a educa, arătând tuturor oamenilor calea mântuirii și ajutându-i ca întreaga lor viață să fie pătrunsă de spiritul lui Cristos. Ea oferă popoarelor contribuția sa la promovarea desăvârșirii integrale a persoanei umane, precum și la binele societății pământești și pentru a construi o lume mai umană (GE 3).
- În conformitate cu indicațiile Declarației despre educația creștină a Conciliului Ecumenic al II-lea din Vatican, cu prevederile Dreptului canonic (can. 793-806) și ale Sinodului Diecezan, în Dieceza de Iași a fost înființat Oficiul pentru Pastorația Școlară și Predarea Religiei în Școli, care are misiunea de a crea o pastorație unitară, oferind instrumente de studiu, de muncă și de informare cu privire la realitatea educativă școlară.
Art. 2. Scopul
- Oficiul pentru Pastorația Școlară și Predarea Religiei în Școli este organismul curiei care îl ajută pe episcop în exercitarea misiunii sale de învățător al credinței pentru cei care studiază sau predau în școlile publice sau în școlile confesionale. Oficiul își realizează misiunea plecând de la propunerile și indicațiile episcopului diecezan, ale membrilor de drept și ale Secretariatului Național pentru Educație Catolică, făcând întotdeauna referință la legislația civilă în vigoare în domeniul educației.
- Scopul primar al Oficiului este de a favoriza, printr-o competență profesională solidă și prin mărturie proprie, procesul de educație în lumina valorilor profund umane și creștine.
- Oficiul își desfășoară activitatea în strânsă legătură cu oficiile din curia Diecezei de Iași și cu inspectoratele școlare județene.
Art. 3. Activitatea
Oficiul este promotorul principal al doctrinei creștine catolice în mediul școlar și preșcolar de pe teritoriul Diecezei de Iași, prin diferite activități:
- Prezentarea învățăturii Bisericii Catolice cu privire la educație prin traducerea documentelor magisteriale și publicarea de studii și materiale educative.
- Reprezentarea în spațiul public prin conferințe, dezbateri, intervenții în mass-media, articole și publicații cu privire la educația religioasă și valorile umane.
- Colaborarea și reprezentarea Bisericii în fața instituțiilor statului implicate în domeniul educației (Ministerul Educației, Inspectoratele Școlare Județene, Casele Corpului Didactic etc.).
- Sensibilizarea și promovarea în rândul educatorilor, învățătorilor și profesorilor catolici a învățăturii creștine despre educație.
- Organizarea de simpozioane, cercuri metodice și întâlniri de formare spirituală pentru cei implicați în procesul educativ.
- Inițierea unor forme de asociere în care să fie incluși elevi, educatori, învățători și profesori catolici.
- Coordonarea și monitorizarea activității profesorilor de religie din Dieceza de Iași.
- Elaborarea și implementarea procedurii de acordare a missio canonica pentru profesorii de religie.
- Organizarea cursurilor de formare permanentă pentru profesorii de religie.
- Mobilizarea profesorilor de religie în realizarea de manuale școlare și materiale didactice.
- Colaborarea cu părinții parohi pe teritoriul cărora sunt situate școlile.
- Organizarea olimpiadei de religie și a altor evenimente educative.
- Promovarea inițiativelor care contribuie la cunoașterea valorilor umane și creștine de către elevi.
- Inițierea și implicarea în proiecte internaționale.
- Oferirea de expertiză pentru organizarea instituțiilor educaționale catolice din Dieceza de Iași.
Art. 4. Responsabilul Oficiului
- Activitatea Oficiului pentru Pastorația Școlară și Predarea Religiei în Școli este coordonată de un responsabil cu titulatura de Inspector Școlar Diecezan, care primește din partea episcopului un mandat de 5 ani. În vederea realizării misiunii Oficiului, responsabilul cooptează, cu aprobarea episcopului, colaboratori cu experiență în domeniul educației.
Art. 5. Membrii Oficiului
- Membrii Oficiului reprezintă organismul de coordonare a pastorației școlare din dieceză și desfășoară activități de evaluare, proiectare, implementare și consiliere.
- Membrii sunt numiți de episcop pentru un mandat de 5 ani, cu posibilitatea de prelungire.
- Membri de drept sunt: responsabilul Oficiului, câte un inspector școlar teritorial și un expert școlar din cele patru zone ale diecezei (Iași, Roman, Bacău, Onești), un responsabil al grădinițelor confesionale și un expert în probleme de învățământ.
- Oficiul coordonează activitatea profesorilor de religie, formarea profesională, relațiile instituționale și proiectele educative pentru elevi.
- Membrii Oficiului se întâlnesc de cel puțin două ori pe an, la sfârșitul lunii august și la sfârșitul lunii februarie.
- Întâlnirile au caracter informativ, deliberativ și consultativ. Pentru validarea votului este necesară prezența a două treimi dintre membri.
- Secretarul Oficiului este ales dintre membrii de drept și are misiunea de a sprijini coordonarea activităților și redactarea proceselor verbale.
