Simpozion/Reculegere

Primii profesori de religie s-au format în cadrul Facultății de Teologie pentru Laici pe lângă Institutul Teologic Romano-Catolic de Grad Universitar Iași, înființată prin decret episcopal la 1 octombrie 1991. Facultatea a funcționat până în anul 2001, cursurile ținânduse în orașele importante (Iași, Roman, Bacău, Onești, Suceava), cursurile fiind urmate de câteva sute de creștini laici. În anul 2002 se va deschide la Iași Facultatea de Teologie Romano-Catolică în cadrul Universității Al.I. Cuza, ce avea și specializarea „teologie didactică”. De atunci, profesorii de religie s-au format în cadrul acestei facultăți.

Nevoia unei pregătiri continue a cadrelor didactice a impulsionat organizarea unor manifestări științifice și spirituale de către Oficiul pentru Pastorația Școlară și Predarea Religiei în Școli. Acesta a fost înființat în anul 2005 în urma desfășurării lucrărilor Sinodului Diecezan. Până atunci activitatea a fost coordonată de un inspector școlar diecean, ce a primit acest mandat din partea episcopuliu.

După reintroducerea Religiei ca disciplină școlară, profesorii de religie au putut participa aproape în fiecare an la întâlniri ale profesorilor de religie din întreaga dieceză pentru ca astfel să se poată cunoaște mai bine, pentru a fi la zi cu noutățile din domeniul pedagogic și teologic, dar și pentru o îmbunătățire a trăirii lor spirituale. În primii ani, aveau loc consfătuiri ale profesorilor de religie din întreaga dieceză. Acestea erau organizate la început în ziua în care avea loc etapa diecezană a olimpiadei de religie, iar mai apoi în zile speciale, cuprinzând uneori week-enduri întregi. În anul 2010 încep să se organizeze simpozioane, la care sunt invitați experți în educație.

Profesorii de religie participă în mod regulat și la zile de reculegere. Li se alătură adesea și profesori care predau alte discipline. Profesorii de religie din Zona Bacău organizează în fiecare an zile de reculegere în perioada Adventului și a Postului Mare. Uneori, aceste zile de reculegere sunt organizate la nivel diecezan.

Istoric

  • 5 aprilie 2008: Consfătuirea diecezană a profesorilor de religie (Onești)
  • 26 aprilie 2009: Consfătuirea diecezană a profesorilor de religie (Iași); 28-30 august – reculegere (Luncani)
  • 24 aprilie 2010: Simpozion naţional “Profesorul de religie şi rolul său formativ în lumina preoţiei comune” (Onești) (ediția I)
  • 18-20 mai 2012: Simpozion/Zi de reculegere “Rolul Bisericii, familiei şi şcolii în educaţia contemporană” (Pralea) (ediția a II-a)
  • 25 mai 2013: Simpozionul Național “La şcoala credinţei: familia înrădăcinată în credinţă”. (ediția a III-a)
  • 30 mai 2015: Simpozionul Național “Şcoala – pedagog al vocaţiei”. (ediția a IV-a)
  • 10 iunie 2017: Simpozionul Internațional “Strategii inovative în predarea religiei” (ediția a V-a)
  • 9 iunie 2018: Reculegere pentru profesorii de religie: Identitatea profesorului de religie în perspectivă biblică.
  • 18 mai 2019: Simpozion Național / work-shop – Educație pentru diversitate (ediția a VI-a)
  • 9 octombrie 2021: Reculegere pentru profesorii catolici: Fără Cristos nu există educație.
  • 19 noiembrie 2022: Simpozion Național / work-shop – Transmiterea credinței în era digială (ediția a VII-a)