Sâmbătă, 30 ianuarie 2021 s-a desfășurat întâlnirea profesorilor de religie din Zona Bacău cu preoții responsabili cu învățământul religios: pr. Tamaș Petru Sebastian – ispector diecezan şi pr. Adam Lucian – inspector zonal.
Programul a început la ora 10.00 cu celebrarea Sfintei Liturghii, prezidată de părintele decan Isidor Dâscă, care a salutat profesorii prezenți și le-a adresat un cuvânt de încurajare. În cadrul predicii, pr. Tamaș Sebastian, pornind de la textul evanghelic ce relata momentul potolirii furtunii de către Isus, a propus trei navigatori drept modele de trăire a credinței și împlinire a misiunii: Noe, Iona și Cristos.
După celebrare, pentru a respecta măsurile de distanțare, în subsolul catedralei a continuat întâlnirea cu discuții despre învățământul on-line, propunerile de activități pentru acest an, s-au prezentat informații despre manuale, cursuri și aspecte organizatorice.
Au urmat scurte discuții particulare și înmânarea documentului numit Missio canonica, care reprezintă acordul cultului pentru desfășurarea activităților de educație religioasă în școli.
Bucuria revederii față în față a fost prezentă pe chipurile tuturor, chiar dacă erau acoperite de măști. Situația sanitară creată de pandemie a marcat și programul profesorilor de religie, care în ultimul an s-au întâlnit doar on-line. Tocmai de aceea s-a simțit dorul întâlnirilor cu care eram obișnuiți cu acest grup frumos de oameni, alături de care am crescut spiritual, prin zilele de reculegere și pelerinajele făcute împreună, dar și uman prin prieteniile care s-au legat de-a lungul anilor.
Așa cum Isus i-a trimis pe apostoli să predice în lume, tot la fel am fost trimiși să-l facem cunoscut pe Dumnezeu în școli. Și pentru a reuși să dăm o mărturie pe limbajul tinerilor, fiecare profesor a primit în dar o carte ce oferă argumente și răspunsuri la multe întrebări: De ce sunt catolic?
Prof. Teodora Cojan
Album foto: Bacău – missio canonica pentru profesorii de religie (30 ianuarie 2021)