1. Practicarea faptelor de milostivire trupească. Acesta este primul pas. Sondajele spun că tinerii apreciază angajarea Bisericii în viața socială, în grija pentru săraci, pentru cei fără adăpost, pentru cei însetați și flămânzi. Ei acceptă mai greu învățătura despre sexualitate etc. Să începem cu lucrurile pe care ei le consideră atractive la Biserica Catolică. Dacă este atrăgător, atunci să valorificăm aceasta. Să nu începem cu lucrurile pe care tinerii le consideră cele mai respingătoare. Nu înseamnă că trebuie să uităm de învățătura despre morala sexuală etc. Drumul spre inima tinerilor este un maraton, nu un sprint, când vine vorba de evanghelizare. Prima parte a acestui maraton începe cu dreptatea/milostivirea. Aceasta pentru că ei înțeleg deja și vor răspunde mult mai favorbail.
Să fie întărită implicarea tinerilor în viața socială cu exemplul sfinților, cu învățătura Scripturii și a Magisteriului Bisericii. Sfinți nu aveau doar o singură dimensiune (dreptate socială), ci, din contra, s-au hrănit din rugăciune, din Euharistie. Avem această tradiție bogată a Bisericii. Să o folosim!
Ar trebui să ne lăsăm luminați de modul în care primii creștini se iubeau unii pe alții. Ceea ce face evanghelia convingătoare este faptul că oamenii văd activitatea creștinilor în favoarea celor săraci, faptelele de milostivire, iar aceasta devine atractivă. Cine sunt acești oameni că acționează în felul acesta? Aceasta a fost o mișcare convingătoare pentru evanghelizare. Este începutul, nu sfârșitul. Primul nu ultimul pas. Este deschiderea ușii pentru tineri. Nu se reduce totul aici. La urma urmei, și un ateu poate fi atras de faptele de milostivire. Toate religiile pot fi atrase de aceste acte sociale.
2. Calea frumuseții. Dacă îi ceri cuiva să se implice în practicarea faptelelor de milostivire, ar putea răspunde: cine ești tu să îmi spui mie ce am de făcut? Dacă îi spui că acesta este adevărul și trebuie să creadă, mulți nici nu vor reacționa, te vor ignora. Așadar, calea adevărului și a dreptății nu funcționează mereu. Calea frumuseții este mai atrăgătoare. Tânărul vede/aude acest lucru frumos: o operă de artă, un poem, un spectacol, un cor, o icoană, o Sfântă Liturghie. Uneori și o simplă biserică frumoasă îl poate atrage pe cineva. Nici nu trebuie să îi spui cum să gândească sau cum să se comporte: doar arată-i! Sau, pur și simplu, invită pe cineva la Liturghie, pe motiv că Liturghia e cu adevărat frumoasă. Acest lucru ar putea să îl re/aducă înapoi pentru totdeauna. El s-ar putea întreba: de unde vin toate acestea? Nu pot veni dintr-un nimic, din haos. Trebuie să vină dintr-o cultură bogată. Care este acestă cultură? De ce cred ei? Mulți au început drumul credinței începând cu frumusețea unei biserici, întrebându-se ce e cu ea, și apoi au ajuns la frumusețea credinței. Avem nevoie de biserici frumoase, avem nevoie de clădiri frumoase, avem nevoie de muzică frumoasă… Dar, dacă vrem să ajungem la inima lor, este nevoie să avem și site-uri frumoase și video-uri frumoase. Să nu uităm că mulți oameni vor ajunge să îl descopere pe Cristos mai curând on-line, decât off-line. În ce investim resursele noastre? Răspunsul arată care ne sunt prioritățile. Cât de mult investim pentru a ne apropia de cei care s-au îndepărtat de Cristos și Biserică? Dacă ne concentrăm pe infrastructură, clădiri… e bine, dar avem nevoie și de oameni care să umple aceste clădiri, care să folosească infrastructura. Dacă nu mergem după oameni, cui vor folosi toate clădirile religioase?
3. Înțelegerea credinței. Slăbirea nivelului intelectual al credinței va fi un dezastru pastoral. Din păcate, de multe ori tragem o linie de separare între activitatea pastorală și cea intelectuală, iar aceasta are un efect mortal. Părinții Bisericii nu erau academicieni în sensul de astăzi, ei erau păstori. Cercetările recente arată că, de multe ori, tinerii nu au primit un răspuns la întrebările lor fundamentale legate de existența lui Dumnezeu, de raportul dintre credință și știință, de Sfânta Scriptură … lucruri fundamentale. Nu doar că trebuie să fim îngăduitori și să nu-i denigrăm pe cei care pun aceste întrebări, dar … la câte predici au auzit și la câte ore de religie au fost prezenți, ar fi avut dreptul să le dea cineva un răspuns inteligibil.
Am putea privi, cât de bine sunt pregătiți preoții, profesorii de religie, cateheții… ei știu să dea răspuns acestor întrebări? Să nu pornim de la ipoteza că totul e bine. Studiile arată că nu totul e bine. Iar episcopii, ca primi învățători, cateheți, teologi ai diecezei, ar trebui să facă din aceasta o prioritate. Ce facem pentru aceasta? Cât de bine pregătiți suntem în abordarea acestor întrebări?
Ar putea fi acesta un prim criteriu de evaluare a reușitei activității noastre: dacă tinerii, elevii știu să dea răspuns acestor întrebări. Ar trebui să stăpânim bine aceste lucruri și să fim convingători.
4. Fiecare parohie să fie misionară. Papa Francisc spunea că „Biserica trebuie să iasă din sacristie”. El indica astfel faptul că e important ca cei care vin la Liturghie să iasă pentru a evangheliza. Nu cred că avem modelul unei asemenea parohii în imaginația noastră. Noi percepem parohia ca locuri în care catolicii vin ca să participe la Liturghie, să primească sacramentele, un loc în care copiii primesc învățătura de bază pentru primirea sacramentelor și, poate, unele parohii, au o mână de oameni specializați care coordonează câteva activităț.
Există, în general, o bună infrastructură parohială. Dacă am privi această realitate din perspectivă militară, am vedea aici ….(nr. parohiilor) de avanposturi sau fortărețe, de unde ne putem lansa. Sunt atâtea centre de catolicism! Cei mai mulți însă se mulțumesc cu Liturghia și consideră că aceasta e suficient; au primit sacramentele și acum își văd de viața lor. Nu, tu ești un misionar! Acesta este scopul: să mergi și să atragi oamenii. Ce am învățat la Sfântul Mir? …„să mărturisim cu tărie credința creștină”. Ești parte a Bisericii. Ai devenit discipolul lui Isus… dar apoi el te trimite și pe tine în misiune. Primul pas este să vii la biserică, al doilea este să mergi în misiune. Ar trebui să avem această mentalitate!
5. Folosirea creativă a noile media. Crește numărul celor care abandonează credința și chiar părăsesc Biserica. Cu toate acestea, avem un instrument pe care nu îl aveam acum 15-20 de ani. Un instrument prin care putem ajunge la cei care au părăsit credința. Aceste instrumente ne oferă oportunitatea de a ajunge la cei care s-au îndepărtat de credință și să aducem un mesaj înțelept și convingător de la Biserică.
Este interesantă imaginea semănătorului din evanghelie. Ea vorbește despre ceea ce suntem chemați să facem: să semănăm sămânța în lume. Mass media de astăzi multiplică acestă capacitate de a împrăștia sămânța. E un ajutor extraordinar, pentru a putea ajunge în lumea întreagă. Să folosim noile media în mod energic, creativ, inteligent, cât de mult putem, căci Dumnezeu ne-a dat acest instrument exact în momentul în care avem cea mai mare nevoie de el.
Atunci când comunicăm evanghelia vom primi și numeroase reacții negative, jigniri, batjocuri, dar, comparativ cu ceea ce au înfruntat primii evanghelizatori, bătăi, torturi, decapitare, noi nu o ducem chiar așa rău. Când apostolii predicau în Aeropag oamenii râdeau de ei. Mesajele negative pe care le primim sunt versiunea modernă a ceeea ce au experimentat apostolii la început. Așa a fost întotdeauna. Bine ai venit în club! Când apostolii au anunțat public credința au primit multe reacții negative, dar… unii au ascultat. Și apoi iar au ascultat… și aceștia devin sămânța Europei creștine, care până la urmă s-a răspândit în lumea întreagă. Niciodată să nu subestimezi ceea ce poți face prin aceste mijloace. Mereu va fi un „diavol”, izvor de descurajare, care va încerca să te oprească! Dacă tu arunci sămânța, o parte cade… și în pietriș, și pe stâncă, iar alta e mâncată de păsări. Unii își vor bate joc de tine că semeni degeaba. Tu continuă să arunci sămânța! Social media ne oferă o mare șansă de a face asta.
(Dintr-un discurs rostit de episcopul auxiliar de Los Angeles, Robert Barron, în fața membrilor Conferinței Episcopilor Americani; traducere și prelucrare: pr. Petru Sebastian Tamaș)
